A sunat ceasul[2006-03-31]Elinii veniţi să se închine de Paşte la Ierusalim nu l-au cunoscut pe Isus, dar au auzit vorbindu-se despre El. Dacă l-au cunoscut, aceasta se datorează predicării apostolilor, Veştii celei Bune care a ajuns până la ei. "Vrem să-l vedem pe Isus", cer ei. Pentru Isus, cererea sună ca o bătaie de clopot: ceasul mult aşteptat a sosit (cf. Ioan 2,4; 7, 6.8.30; 8,20). Este vorba de ceasul "Fiului Omului", ceasul slăvirii Lui, strălucire a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului său, revelată prin Patimile şi Învierea Fiului. Găsind, după moartea lui Isus, mormântul gol, ucenicul "a văzut şi a crezut". Cererea păgânilor, sunând ca o recunoaştere a ceea ce poate El fi, implică aşadar pentru Isus ceasul glorificării sale prin moarte şi înviere.Mica parabolă care urmează ilustrează aceasta: bobul de grâu, adică Isus, va aduce roade bogate străbătând moartea şi va putea astfel reda viaţa tuturor oamenilor. Putem adăuga scurtei parabole pe cea a bobului de muştar (Marcu 4,30-32): sămânţa care devine mai mare decât toate plantele din grădină, într-atât încât toate păsările cerului se pot adăposti în crengile ei. Inspirată de visul lui Daniel (Daniel 4,7-9), parabola din Evanghelie anunţă accesul păgânilor în Împărăţie. Însă, la fel ca şi pentru Cristos, drumul lor către slava veşnică trece prin moarte şi aşa va fi pentru toţi discipolii din toate timpurile. Dacă bobul de grâu nu cade în pământ şi nu moare... Aluzia la propria sa intrare în slavă, trecând prin moarte şi înviere, tulbură sufletul lui Cristos, mai exact, întreaga sa persoană se cutremură. Scena pe care o relatează Ioan, petrecută între prieteni, este echivalentul agoniei din Ghetsimani aşa cum o descriu Matei, Luca şi Marcu. Cuvântul lui Cristos "şi ce voi spune" traduce intensitatea unei drame psihologice pe care evangheliile sinoptice o exprimă prin sudoarea de sânge. Cine va putea descrie cât de greu a atârnat pentru Cristos "ceasul", "ceasul lui", care tocmai a bătut? El poartă pe umeri mântuirea tuturor oamenilor cu toată profunzimea şi dramatismul ei. Însă chiar dacă acceptarea acestui "ceas" e spre slava Tatălui său, ea rămâne pentru Isus o aberaţie. Iar la rugăciunea sa de Fiu, într-una din puţinele dăţi în cea de-a patra evanghelie, se face auzit glasul Tatălui: "L-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări". În faţa unui asemenea har, cu o revelaţie personală de o asemenea intensitate luminoasă, cum s-ar mai putea opune? În pasajul acesta, "ceasul" lui Isus constituie centrul de interes. El va desemna împlinirea misiunii lui: revelaţie şi mântuire. Toată existenţa lui Isus apare orientată către acest "ceas". Gravitatea ceasului este desigur subliniată în chip incomparabil de adverbul "acum": "Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară". De evenimentul care urmează atârnă întregul destin al omenirii. Ceasul lui Isus este ceasul judecăţii. Iar judecata are ca obiect adeziunea noastră, prin credinţă, la "ceasul" lui Isus, la misterul morţii şi învierii Domnului. Credinţa nu are doar minunile drept obiect, ci îmbrăţişează întreaga taină a lui Isus ridicat în slavă şi viu, mort şi înviat. Oare zilele sfinte în care intrăm vor fi pentru noi "ceasul" revelaţiei şi al mântuirii, aşa cum au fost pentru Isus? După atâta vreme, "a venit ceasul". traducere sr. Agnes Sursa: www.profamilia.ro Contor Accesări: 1001, Ultimul acces: 2026-10-10 15:05:26
|
Timp total: 0.04s...
[]:1